14 ani de la Ziua Dreptății: ,,Cea mai frumoasă zi din viața mea”

Stiri Dinamo

Scris de:

În 2007, Dinamo a câștigat fără probleme titlul de campioană, dar echipa noastră a arbitrat lupta pentru locul 2 dintre CFR și Steaua.

Dinamo învingea pe CFR cu 1-0, într-un meci care a dăunat mult atmosferei din vestiar, Becali fiind implicat direct atunci, bani oferiți jucătorilor și celor din staff. Steaua a mers în preliminariile CL și deși noi am terminat pe primul loc, nu am ajuns în grupe. Fanii dinamoviști nu au uitat acel moment și un an mai târziu puteam să ne luăm revanșa.

Un meci cu totul și cu totul special în Ștefan cel Mare. Dinamo nu avea parte de un sezon grozav, nu eram implicați în lupta pentru titlu, dar arbitram lupta pentru prima poziție, aceleași CFR și Steaua. Steaua venea în Ștefan cel Mare de pe primul loc. În cazul unei victorii, sărbătoreau titlul chiar la noi acasă, iar un egal le era suficient, deoarece în ultima rundă întâlneau satelitul Gloria Buzău.

Dinamo s-a impus atunci cu 2-1, într-un meci numit de fanii dinamoviști „Ziua dreptății”. Titlul a mers la CFR. A fost un meci de o încărcătură cum nu prea am mai avut ocazia să vedem în Liga I. Golurile au fost marcate de Florin Bratu și Ionel Dănciulescu, iar pe bancă era Cornel Țălnar,

„Ziua dreptății! 4 mai. Cea mai frumoasă zi din viața mea de dinamovist. Suporterii îmi aduc mereu aminte. În acest an, pe 4 mai.  Două nopți nu am dormit înaintea acelui meci. Așa a fost, au fost multe zvonuri, presiuni, discuții. Cu două zile înainte, fanii, vreo 200 de ultrași, au venit la stadion și ne-au transmis că, orice ar fi, Steaua nu trebuie să ia campionatul pe terenul nostru.

Era o chestiune de orgoliu, nu știu pe unde am fi plecat după meci dacă nu am fi câștigat. Băieții au fost uluitori, am pregătit derby-ul extraordinar, s-au capacitat și am arătat o determinare de adevărați câini roșii.

Erau tot felul de discuții care intrau pe sub ușa vestiarului nostru, că Gigi, că actionarii. Îmi aduc aminte că Borcea, în tot acel vârtej al zvonurilor, a adus un preot în vestiar. A venit popa, a sfințit vestiarul, a sfințit terenul, porțile. Și nu s-a terminat. Toată lumea din vestiar s-a pus în genunchi, jucători, antrenori, maseuri, îngrijitorul terenului, sub patrafir, cu Biblia lângă noi, am jurat că ne apărăm corect șansele. Poate nu îți vine să crezi, însă asta s-a întâmplat în vestiar cu o zi înainte de meci.

Înaintea meciului, la vestiar, am dat cu pumnul într-un geam și l-am spart. „Bă! Ce e aici? Aici e Dinamo! Cum să ia Steaua campionatul aici?” Pe tunel am urlat la ei, ! Cum am ieșit pe teren fanii au fost uluitori. Am jucat și cu Hamburg, cu fostul 23 August plin, însă că la nu am văzut așa atmosferă. 15 000, 16 000 de dinamoviști fenomenali, chiar și azi, după 11 ani, vreau să le mulțumesc.

În 2010 am bătut din nou Steaua, iar atunci, înainte de partidă, jucătorilor le-am pus un clip video cu atmosfera . M-am îmbrăcat cu aceeași geacă pe care am purtat-o în 2008 și am pornit la război. Steaua nu a existat pe teren, i-am mâncat.” a spus Cornel Țălnar în Prosport, în urmă cu 3 ani.

“Luni m-a sunat George Maior (n.r. director al SRI între 2006 și 2015) și mi-a zis «Domnul Cornel, am o rugăminte. Sunt fel de fel de zvonuri că la meciul cu Steaua. Aveți grijă că de la Dinamo sunt vizați o parte dintre jucători. Să câștigați. La pauză le-am spus să aibă grijă că se pregătesc să facă arestări. Era un dispozitiv impresionant, cu 20 de procurori în tribună la Urgență și cu 200 de jandarmi». Antrenor era finul meu, Cornel Țălnar”, a dezvăluit Cornel Dinu pentru GSP, la finalul lunii martie.

loading...

Lasă un răspuns