post

Ziua in care aproape am renuntat

Esecul nu este decat o renuntare la lupta, momentul acela imbecil in care simti ca ai vrut totul, ca ai dat totul, dar circumstantele, karma, zeii, se pun impotriva ta.

Nu am fost dezamagit de ceea ce am vazut ieri pe gazon, pentru ca ma asteptam la acest lucru. Fotbalistic suntem de play-out, avem un lot incredibil de slab, jucatori care se gandesc cum sa plece mai repede, iar ieri intalneam una dintre cele mai bune echipe din Liga 1. 

Dezamagirea mea a venit din tribune. In momentele cand echipa nu mai are “in fapt” conducere executiva, in momentele in care eram doar noi cei care tinem steagul sus, majoritatea a ales sa stea deoparte si sa priveasca. Suntem o natie de care asteapta sa “pice para malaiata”, avem defecte mari in ceea ce priveste implicarea si dorinta de a ajuta. Urlam, tipam, ne isterizam ca vrem sa vina cineva sa salveze Dinamo, dar majoritatea nu gandeste sa isi pararaseasca zona de confort de acasa pentru a veni la stadion. 

Daca ar fi fost doar atat, poate as fi luat asta ca un semn al “unicitatii” noastre, suntem doar buni romani si nu putem da dezmintim pacatele neamului nostru. Le caram cu mandrie si suntem mandri de ele. 

Mergand spre casa mi-am adus aminte toate incercarile facute in ultimul timp de a aduna suporterii dinamovisti, toate esecurile si frustrarile acumulate in acest sens. Mi-am amintit si de incercarea celor de la ALSD de a se organiza si de a aduna suporterii intr-o asociatie, iar dupa un an, constatau ca au 50 ( da da cincizeci) de membrii platitori. Se intampla asta acum doi ani, cand erau semne ca Negoita nu poate mai mult.  Mi-am amintit de apelul nostru, al celor de la Radio Dinamo1948, sa mergem sa  protestam pentru stadion, iar in fata Ministerului de Interne ne-am adunat o mana de oameni si doi trei cheliosi. Am avut semnul clar ca nu va intereseaza nimic, in momentul in care a fost acel amical penru Dan Cucu, amical unde am fost pentru unul de-al nostru, iar pe stadion batea un vant de goliciune infiorator.

Nu mai am puterea sa reprosez, nu trebuie sa se simta nimeni vinovat, acum doar expuneam.

Mi-am dat seama, apoi, ca doar invinsii renunta si ca de fapt voi ati renuntat benevol la visul unui Mare Dinamo.  Ar trebui sa mai cred in voi si sper sa  gasesc resursele pentru a face acest lucru. Eu unul nu sunt dispus sa renunt, chiar daca toti imi spun ca vorbesc, ca Ion cel biblic, “in pustie”.

Pana atunci insa am o veste proasta pentru noi toti.

Daca renunti la lupta n-ai ce sa mai astepti- Nimica nu se face in pozitie de drepti .  

 

 

loading...

Leave a Reply