post

“Vedem ce au înțeles jucătorii din această pedeapsă”

Andrei Vochin, oficial al FRF, a comentat actul de indisciplină al celor patru jucători dinamoviști, care au fost prinși băuți de Daniel Isăilă și trimiți ulterior acasă.  

“Am aflat de incident încă de aseară, încă de când s-a întâmplat. Este un incident grav care nu avea cum să fie trecut cu vederea.

 

 

 

 

De trei ani, de când am venit la Federație, am avut șansa să nu se întâmple așa ceva. 

Noi ne pregătisem, îi comandasem un tort lui Olteanu, că era ziua lui de naștere. Fiind prieteni între ei, ăștia de la Dinamo probabil s-au cinstit mai devreme.

N-a fost foarte multă gălăgie, dar a fost destulă cât să-ți dai seama că ceva e în neregulă.

În caz că s-ar fi făcut un compromis, acel compromis s-ar fi întors împotriva noastră și ne-ar fi lovit în cap ca un bulgăre.

Pentru moment, acești jucători pierd această convocare. Depinde doar de ei și de evoluțiile lor ce va urma. Vedem ce au înțeles jucătorii din această pedeapsă și ce vor face până în iunie, la următoarea acțiune a naționalei U21. Cert e că vor avea parte de o observație mai atentă din partea noastră. 

Mă bucur că și clubul Dinamo a înțeles că poate interveni și i-a sancționat asemănător pe jucători”, a spus Andrei Vochin, la TV Dolce Sport.

loading...

Leave a Reply