post

A semnat si Palic cu Dinamo! Detalii despre contract

Dinamo a realizat in aceasta zi doua transferuri foarte importante, care speram sa ne ajute nu doar in lupta pentru play-off, dar si sa ocupam un loc pe podium la finalul sezonului. 

Astazi a revenit in tara Palic care a oferit cateva declaratii la aeroport: 

“Trebuie sa jucam cat mai bine ca sa intram in play-off. Toata lumea e fericita de noile transferuri, echipa e mult mai puternica.Merg acum sa rezolvam toate actele si vom vorbi mai multe la conferinta de presa.

Mi-au lipsit suporterii lui Dinamo. Aceasta echipa inseamna foarte mult pentru mine, acum urmeaza sa semnez contractul”, a declarat Palici pe aeroport.

Desi initial a fost refuzat de oficialii dinamovistii, lucrurile au luat o intorsatura nebanuita in ultimele zile, iar transferul se va realiza in cele din urma.

Liber de contract dupa despartirea de Mouscron, Palici a evoluat pentru Dinamo intre iulie 2015 si iunie 2017.

Se pare ca s-a ajuns la un compromis si Palic a semnat un contract valabil un sezon si jumatate, el urmand sa primeasca in jur de 7000 de euro lunar, mult sub ceea ce ii propunea Dinamo in vara. 

GABI TORJE ESTE JUCATORUL LUI DINAMO! 

“Ma bucur sa fiu astazi aici, dupa o lunga perioada de timp in care am fost plecat de la Dinamo, m-am intors. Intr-o zi se anunta transferul, in alta zi pica, ma bucur ca sunt astazi aici, ma bucur ca semnez, sa fac ca toata lumea sa fie multumita.

Nu vin dupa o lunga perioada de timp in care am stat. Ultimul meci oficial a fost pe 18 decembrie ca la toti jucatorii, dar nu am facut o pregatire organizata, m-am antrenat singur. In 2 saptamani cred ca voi fi 100%.

Astazi este vineri, joi seara sau miercuri seara eram convins 99% ca va pica transferul. Imi parea foarte rau, imi doream foarte mult sa vin acasa. Am primit o veste buna, am ajuns la un numitor comun cu cei din Turcia.

Nu a fost greu sa renunt la bani, daca era greu, stateam acasa pana in vara. Imi doresc sa joc fotbal, mi-am dorit sa ma intorc la Dinamo, locul in care am fost apreciat. Cand a aparut stirea cu Dinamo, am primit sute de mesaje de la fani. Nu au contat banii nicio secunda.


Eu ma voi pune la dispozitia staff-ului, voi incerca sa fiu 100% si sa ajut echipa cat pot eu. Cand te intorci in tara esti mult mai atent vizionat si e clar ca nu a fost o perioada usoara cea in care am lipsit, dar vreau la nationala.

Diferentele intre Dinamo de acum si cand a fost prima data la Dinamo: “Au trecut 7 ani, s-au schimbat multe aici, am gasit un grup bun, jucatori care vor sa faca performanta, un staff la fel, competent. Sper ca impreuna sa reusim sa intram in play-off, pentru toata suflarea dinamovista. Iar acolo sa facem tot ce putem sa ajunge in varful ierarhiei.

Era o perioada la Dinamo in care se investeau multi bani si toata lumea isi dorea titlul, campionatul si cupa. Nu are rost sa facem comparatie intre ceea ce este acum si ce era atunci.”

“Imi e dor de un derby si cu siguranta pornim cu dreptul in acest week-end si vor fi sigur stadioanele pline la aceste meciuri. cu Craiova, Chiajna si FCSB. Parintii m-au sfatuit, intorcandu-ma in Romania sunt mai linistit, chiar daca este presiune, fiind alaturi de familie, prieteni, ma voi odihni psihic mult mai mult. Nu a scazut nivelul Ligii I.”

“Nu am vorbit cu nimeni din staff-ul nationalei, prima persoana care m-a contactat a fost Danciu, mi-a zis ca daca am vreo posibilitate sa ma intorc acasa, ma asteapta cu bratele deschise. Cand a aparut posibilitatea, i-am contactat pe cei din club.”

“Trebuie sa facem ceea ce pregatim la antrenament, sa ne ducem sa castigam orice meci. Sunt multe meciuri directe in aceste 4 etape, nimeni nu poate sa stie ce echipe vor fi in play-off.”

loading...

Leave a Reply