AcasăStiri DinamoSemnal de alarma: Juventus Bucuresti a invins Fenerbahce

Semnal de alarma: Juventus Bucuresti a invins Fenerbahce

Juventus București, adversara lui Dinamo din prima etapă, a obținut un rezultat mare în amicalul de azi cu Fenerbahce, echipă pe care a bătut-o cu 3-2. 

Proaspăt promovată în prima ligă, formația din Colentina a făcut spectacol în prima repriză, când a punctat de 3 ori. 

Muscă a deschis balul după o greșeală a lui Volkan, la doar 5 minute de la startul partidei. Băjenaru a majorat diferența în minutul 17, iar Ciprian Petre a completat spectacolul înaintea fluierului final al primei părți, când Volkan a scăpat caraghios mingea în plasă. 

Turcii și-au revenit după pauză și au reușit să marcheze de două ori. Ekici a reușit să puncteze în minutul 56 și tot el a făcut și 3-2, în minutul 67. N-a fost suficient însă pentru a schimba echipa învingătoare. 

De notat că din echipa gazdă n-au lipsit fotbaliși precum Van Persie, Neustadter și Valbuena. 

Fenerbahce: Volkan – Sener Ozbayrakli, Souza, Neustadter, Hassan Ali – Topal, Tufan – Ekici, Valbuena, Chahechouhe – Van Persie

Juventus: Relu Stoian – Beța, Morariu, Benga, Fl. Ștefan – M. Mihăiescu – Călințaru, Băjenaru, A .Muscă, C. Petre – Măzărache

 Dinamo va juca cu Juventus în prima etapă, sâmbăta viitoare de la 21:00. 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare