AcasăEditorialPrimiți cu Dinamo?

Primiți cu Dinamo?

Arde matinalul, aprinde cafeaua, frige-o țigară! Coregrafia dirijorului Cosmin Contra și-a încheiat prestația sub privirile unei asistențe dinamoviste dure, în compania autumnală a ploii mărunte surprinse în offsaid.

Dansul și programul artistic au fost discret puse în scenă pe măsură ce avansam în precipitații de ocazii necadrate, luptele de gherilă dându-se la oficială cu acoperișul generos prin care picătura chinezească ne-a onorat cu prezența umedă și constantă. Aveai impresia că ne mutăm dintr-un loc într-altul după cum încerca Guriță să își așeze elevii în teren pentru serbarea se sfârșit de etapa. Unde eram noi venea și ploaia, devenind parcă invidioși pe oficialii adăpostiți la tribuna cu același nume după dezlegarea oferită de milosul Nicolae Badea și cheile filozofale.

Doi jucători importanți suspendați pentru partida cu Voluntari

Echipa Radio Dinamo 1948 a decis să mă titularizeze pentru jocul de aseară, antrenorul Ionuț Zainea declarând la finalul partidei că va apela la serviciile mele și pe viitor, fiind încântat de modul în care am ajutat la mișcarea de trupe în contratimpul stropilor dușmănoși cu electronicele din dotare, pe care le-am și pus pe primul plan când venea vorba de adăpost.

Despre fotbal, s-auzim numai de bine. Sepsi a aglomerat propria linie de trei sferturi așa cum era de așteptat, echipamentul lor de camuflaj cu gazonul needitat fotografic și-au găsit nașul doar din cele câteva centrări de pe benzi și decisiv din pasa la poartă a lui Hanca din penalty, cu care portarul oaspeților s-a dovedit a fi prea generos pentru bunul simț al ratării și a cules cuminte de nervos balonul din spatele liniei. Șuturile de la distanța mai au de lucrat în ceea ce privește adeziunea acestora cu viteza suplimentară a terenului ud, atu de care nu am fost prea interesați să profităm.

Duelul galeriilor a fost câștigat evident de ai noștri, la fel nu la foarte mare diferență dată fiind asistența de 3 autocare ce și-au revărsat suporterii din Sfântu Gheorghe în țarcul oaspeților, repertoriul acestora în limba lui Victor Orban fiind foarte contestat de repetiția peluzei noastre pentru meciul naționalei din 1 septembrie.

De undeva din Valhalla dinamovismului, zeul Cornel Dinu tună prin articole despre gradul de penibilitate la care am ajuns și noi cu tot cu echipă, părând că el este artizanul desfășurărilor meteorologice primenite peste arena pe care nu vrea să o lase din brațe…

Victoria e tot ceea ce contează! Și o merităm. Fotbalul nu este un joc cu scoruri mari și ne-a pedepsit ostil pe unde ne-a prins că jucăm bine în lipsă de noroc la finalizare. Urmează o săptămână prefațată de întâlnirea din orașul lui Dobrin cu echipa lui Clau- gol, o altă provocare pentru resuscitarea spiritului dinamovist din teren.

Doar Dinamo București!

SONDAJ: Cel mai bun dinamovist in victoria cu Sepsi

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare