post

Pe ce perioada va semna Tade! Salariul jucatorului

Astazi se va oficializa transferul lui Gregory Tade, atacantul pe care Mircea Rednic il vede drept capabil sa revitalizeze o ofensiva sterila, care a marcat de 8 ori in ultimele 12 etape. 

Rednic a anuntat la finalul partidei terminate la egalitate cu Fcsb, 1-1, faptul ca astazi vor semna doi atacanti si unul dintre ei s-a dovedit in final ca este Gregory Tade. Celalalt este atacantul italian, Montini, care a fost in probe saptamana trecuta. 

Astazi de dimineata, Tade a efectuat deja vizita medicala si Rednic a confirmat ca va semna cu Dinamo, un contract valabil pe un sezon si jumatate. Salariul va fi unul modest chiar si pentru nivelul Ligii I, 4000 de euro lunar, iar din iarna el va primi 6000. La Dinamo se ofera salarii mici in acest moment, Aliji are tot 4000 de euro, putand sa i se dubleze daca confirma din iarna. 

Gregory Tade nu reprezinta o necunoscuta fanilor din Romania. Ajuns la 32 de ani, Tade a evoluat cea mai lunga perioada de timp in Scotia, inainte sa vina in Romania. A evoluat atat in prima liga scotiana, cat si in liga secunda. Nu este genul de varf care sa fi marcat foarte mult in cariera lui. In liga secunda scotiana, are  13 goluri si 10 assisturi in 81 de meciuri si in prima liga, 12 goluri in 72 de prezente, la care se adauga si 6 assisturi. Cel mai bun sezon a fost la Inverness, unde a marcat 9 goluri, in sezonul 2011/2012. 

In Romania a ajuns in 2013, dar primul sezon a fost modest, a marcat doar de doua ori in 22 de meciuri, in sezonul 2013/2014, insa stagiunea urmatoare a fost de neoprit, a iesit total surprinzator golgheterul Romaniei cu 18 goluri. A urmat transferul la Fcsb, acolo nu a rupt gura targului, a marcat 7 goluri si a oferit 5 assisturi in toate competitiile, in 357 de prezente la prima echipa. 

Apoi a mers in Qatar si ultima experienta a fost in Israel, la Maccabi Petah Tikva, aici a marcat doar de doua ori in tot campionatul. Astfel, o sa vina un atacant care cunoaste campionatul Romaniei, a demonstrat aici, dar singurul lui sezon in care a fost un marcator in adevaratul sens al cuvantului, a fost in stagiunea 2014/2015. Nu este un jucator inalt, are 1,82, dar este puternic, un varf speculant, probabil exact ce ii lipseste acum lui Dinamo. 

Speram sa fie el alegerea potrivita, sa ajute ofensiva foarte modesta, care a reusit contraperformanta de a marca 8 goluri in ultimele 12 etape, 2 din penalty, trebuie revitalizata cumva. “Daca azi aveam un atacant bun, castigam fara probleme”, a spus Rednic, dupa derby-ul cu FCSB. Ulterior, la conferinta de presa, a rostit numele lui Harlem Gnohere, varful pe care l-a dus la Dinamo, dar care acum joaca pentru ros-albastri.

 Insa problemele ofensive ale lui Dinamo sunt mult mai mari. Cu o singura victorie in ultimele noua etape, “cainii” nu au mai marcat mai mult de un gol intr-o partida de campionat de la sfarsitul lunii septembrie, cand s-au impus cu 2-1 in fata Hermannstadt. In total, Dinamo are doar 15 goluri inscrise in Liga 1. Doar cinci echipe stau mai rau din acest punct de vedere: FC Voluntari, Hermannstadt, Poli Iasi, Dunarea Calarasi si Concordia Chiajna.

loading...

Leave a Reply