AcasăEditorialPasi mici dar importanti

Pasi mici dar importanti

Unul dintre visele noastre este acela de a vedea unita Familia Dinamo. Vestea buna este ca  incep sa se faca pasi mici dar importanti in acest sens si sunt convins ca, intr-un final, „Familia Dinamo” va deveni un fapt implinit.

Sunt multe lucruri care ne separa, avem personalitati diferite, viziuni diferite, experiente de viata unice, care au dus la ceea ce sunem astazi. Avem insa un lucru care ne uneste, dragostea petru Dinamo. Este factorul care face diferenta, care ne poate aduna impreuna indiferent de modul in care privim viata.

Iubim Dinamo, indiferent ca vorbim despre fotbal, handbal, rugby baschet sau polo. Suntem mandrii cand o gimnasta sau un tenisman de la noi fac performanta, pentru ca unul dintre ai nostri reuseste si asta ne bucura enorm. Ideea de a strange laolalta familia Dinamo nu este una noua, am auzit-o prima data la unul din liderii PCH, iar acum, tot mai multe voci vorbesc despre asta.

Noi romanii nu stim inca sa fim uniti, iar noi dinamovistii suntem, in general, rebeli si individualisti. Sunt minusuri pe care trebuie sa ni le asumam, pentru ca doar recunoscandu-ne partile mai putin bune, putem progresa. Strainii gandesc si actioneaza diferit, iar primul exemplu care imi vine in cap, in acest sens, este acela al lui Gustav Rydegard, vikingul care, in ciuda faptului ca a stat putin la Dinamo, s-a atasat de familia alb-rosie si nu ezita sa vina la meciurile importante de fotbal sau de handbal, sau sa participe activ atunci cand se organizeaza coregrafii.

Un prim pas seminficativ in a strange impreuna familia Dinamo a fost facut prin programul DDB. Lansarea programului DDB, la Opera Romana, a adunat sportivi reprezentativi ai CS DINAMO si FC DINAMO, prezetarile oficiale ale  echipamentelor de la fotbal si handbal au fost facute la Sediul Asociatiei Peluza Catalin Hildan, jucatori de la fotbal si handbal sunt membrii ai programului DDB. Sunt lucruri concrete asupra carora am scris la momentul respectiv. 

Un alt pas mic dar important a fost momentul in care echipa de fotbal a fost invitata la meciul de handbal, din Velux Champions League, dintre Dinamo si Spoting. Rednic si jucatorii au fost ovationati de catre cei prezenti in sala, iar unii dintre ei ai putut simti pentru prima data cum se manifesta fanii dinamovisti. 

Un lucru care m-a bucurat, a fost prezenta, la concertul umanitar „Alaturi de Alin” a jucatorilor : Sorescu, Popa, Mandanda, Atmane, Filip, Ciobotariu si Ricardo Grigore, a capitanului echipei de handbal Dan Savenko, a antrenorilor echipei de rugby, Cristi Hildan si Demici si a presedintelui echipei de bschet Constantin Gilca. 

Familia Dinamo este deocamdata un vis, pe care noi suporterii putem sa il facem sa devina realitate. Pentru ca doar noi putem sa fim liantul intre diferitele sectii ale clubului Dinamo. 

O prima conditie ar fi insa ca noi sa fim mai uniti, mai apropriati, sa ne concentram pe ceea ce ne uneste si nu pe ceea ce ne separa. 

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare