post

O veste buna! Vom avea stadion, dosarul a fost înaintat la CNI. Cate locuri va avea

Stadionul lui Dinamo este de acum in mod oficial inclus pe lista arenelor ce vor fi reconstruite pentru EURO 2020, alaturi de Ghencea, Giulesti – Valentin Stanescu si Arcul de Triumf.

Situatia terenului din Șoseaua Ștefan cel Mare a fost una destul de controversata, iar singura certitudine in acest moment este ca dosarul a fost depus la cei de la Compania Nationala de Investitii care se pot apuca de lucru.

Astfel, odata cu schimbarea amplasamentului, respectiv pe locul actualului velodrom, Compania Nationala de Investitii se va ocupa de ridicarea unei arene cu o capacitate estimata la 20.000 – 25.000 de locuri. Pretul unui astfel de loc se ridica la suma de 1.500 de euro mp, iar la un calcul simplu costul stadionul va costa intre 30 mil. si 37,5 de milioane de euro. Dosarul a fost deja inaintat la Compania Nationala de Investitii, institutie care se va ocupa acum de procedura de aprobare a indicatorilor tehnico-economici la nivel de studiu de prefezabilitate si fezabilitate.

Schimbarea locului unde va fi amplasata noua arena a fost luata in considerare dupa discutiile purtate de Carmen Dan, Ministrul de Interne, cu Monica Iagar, Adrian Mutu si Ionut Negoita. Demnitarul care conduce M.A.I. a dat de inteles de atunci ca planul este pregatit, dar tinut secret.

”Solutii sunt, avem si alte posibilitati. In sensul sa se faca in alta parte, tot in complexul nostru, dar asta vom vedea in viitor. Aceasta intalnire m-a lamurit si sunt bucuros sa ii anunt pe suporterii dinamovisti sa aiba incredere pentru ca Dinamo va avea stadion nou”, a spus la vremea respectiva si Adi Mutu.

 

Sursa: Digisport

loading...

Leave a Reply