post

Mircea Rednic si lectiile trecutului

Mircea Rednic a inceput de luni dimineata al patrulea mandat al lui la Dinamo si daca privim in urma, este cu siguranta cel mai greu moment. 

Prima data cand a venit la Dinamo, in deja celebrul sezon 2006/2007, Dinamo venea dupa un campionat ratat. Terminasem pe locul 3 in campionat, un final cu multe schimbari de antrenori, rivalele noastre disputasera sferturi, respectiv semifinale de Cupa Uefa, iar Dinamo nu era privita ca o favorita in sezonul 2006/2007. Ce a reusit Rednic atunci este deja istorie si nu stiu cand vom mai vedea asa ceva in Romania. Campionat castigat la pas cu 14 victorii consecutive, calificare in primavara europeana intr-o grupa cu Besiktas, Leverkusen si Brugge.

Urmatorul sezon l-a inceput, dar nu l-a dus la bun sfarsit, dupa dubla de trista amintire cu Lazio a fost demis. Nu imediat dupa infrangerea de la Bucuresti, o infrangere pe teren propriu cu Gloria Bistrita a fost decisiva, s-a produs un soc. Dar la finalul campionatului, Rednic a revenit la Dinamo, pentru a forta pentru prima data calificarea echipei in grupele Champions League. La fel ca si acum, putini ar fi vazut posibila revenirea lui Rednic. 

Atunci Dinamo a investit masiv in jucatori, se ofereau salarii de sute de mii de euro, doar pentru a merge in Champions League (campioana se califica direct in grupe atunci). Sa ne intelegem bine, actionarii de atunci nu aveau in minte binele lui Dinamo, voiau sa dea un tun financiar.  Nu a reusit, un final de sezon de cosmar pentru Dinamo, cu trei infrangeri in ultimele trei etape si Dinamo nu prindea nici macar locul secund. Iar de atunci datoriile au inceput sa se stranga. Un campionat in care am fost in competitie cu noi insine, dar dupa cum zicea si Rednic, parca nu s-a dorit ca acel campionat sa fie castigat de Dinamo. La finalul sezonului Rednic era demis si Bonetti venea la echipa. 

Au trecut apoi multi ani pana cand “Puriul” a revenit la Dinamo. A facut-o intr-un moment greu, echipa inca era in insolventa, sezonul 2014/2015 a fost unul foarte complicat, a venit in ultimele 4 etape doar cu gandul de a evalua lotul de atunci si sa pregateasca terenul pentru stagiunea urmatoare. Atunci a spus ca s-a terminat cu reconstructia, e momentul sa facem performanta. La nivelul bugetului de atunci, putem spune ca a facut performanta. Locul doi la finalul sezonului regular, patru la final, finala de Cupa Romaniei si semifinale in Cupa Ligii. Din pacate, cei din conducere nu au acceptat conditiile lui Rednic si din cate am inteles, pana si Negoita ar fi realizat eroarea lui. 

Am facut pe scurt, o trecere in revista a sezoanelor petrecute de Rednic la Dinamo, dar nu doar despre asta vreau sa discut. Rednic de cand s-a apucat de antrenorat, la inceputul anilor 2000, nu a avut parte de continuitate. Foarte putine sezoane in care a rezistat mai mult de un sezon pe banca unei echipe. La Rapid Bucuresti, echipa careia i-a adus si ei ultimul titlu, a fost demis la jumatatea sezonului urmator,  la Kazar a mai rezistat mai mult de un sezon. In rest, echipe pe care le-a parasit dupa 10-15 etape, unele le-a preluat din mers si a plecat la finalul sezonului, ori in stagiunea urmatoarea la un anumit moment.

Daca ne referim la ceea ce s-a intamplat dupa 2012, la Astra a rezistat 11 meciuri, la Petrolul 14, deoarece a venit oferta de la Standard in octombrie. La Standard a stat pana la finalul sezonului, in sezonul urmator a fost demis de la Cluj dupa 4 etape. In octombrie prelua pe Gent, dar a plecat la finalul sezonului, Petrolul din nou preluata pe parcurs, dar a plecat odata cu intensificarea problemelor financiare de la ploiesteni, pentru a reveni a treia oara la Dinamo. Dupa plecarea de la Dinamo, a stat o jumatate de sezon la Mouscron, a inceput sezonul urmator, dar a fost demis in decembrie, iar la Al-Faisaly a rezistat 5 etape. 

Imi este greu sa vorbesc despre proiecte pe termen lung la Dinamo, Rednic nu a avut parte de continuitate, iar Dinamo in acesti ani, nu a reusit sa ofere acest lucru, pare mai degraba o relatie de scurta durata, asa cel putin indica istoria recenta si mai putin recenta. Eu sper ca si Rednic a invatat ceva din experientele anterioare, cu siguranta si el a avut partea lui de vina,  sa fie Dinamo de aceasta data exceptia, daca va avea parte de increderea deplina a conducerii, poate va fi Dinamo echipa pe care sa o conduca mai mult de un sezon si jumatate.

Iar conducerea clubului sa inteleaga ca au nu doar un antrenor, dar un om de fotbal care poate sa indeplineasca si rolul de manager, capabil sa propuna jucatori buni si foarte buni pentru Dinamo, necesari daca tot vorbim despre autofinantarea echipei. Dinamo este pe 12, tocmai pentru ca managementul dezastruos a dus la crearea acestei situatii. Dinu a spus despre David ca este un om inteligent, vreau sa demonstreze acest lucru prin modul in care va gestiona relatia cu Rednic, sa ii ofere toate conditiile pentru a face performanta. 

Momentan ma gandesc si eu la urmatoarele meciuri, la partidele cu Calarasi, Chiajna si Voluntari, victoriile in aceste dispute pot scoate echipa din zona neagra a clasamentului. Dar pe de alta parte, nu as vrea sa fiu doar o prezenta scurta a lui Rednic pe la Dinamo, stiu ca pare mai degraba un vis sa ma gandesc ca va rezista mult in conditiile actuale, dar nu pot sa nu sper ca se va intampla asta. Nu vreau sa venim peste 2-3 ani si sa ne gandim “ce bine era daca ramanea Rednic, castigam urmatorul campionat la pas…”

loading...

Leave a Reply