Ionut Lupescu acuza actuala conducere a FRF ca doresc sa castige alegerile „la masa verde”.
„Asteptam, in primul rand, decizia instantei. Oricare va fi decizia, aceasta nu este definitiva, daca MTS va face recurs. In orice situatie, exista solutii. Asigur toti membrii afiliati si publicul larg ca voi candida pentru presedintia FRF, in ciuda incercarilor procedurale ale Federatiei de a ma impiedica sa fiu pe buletinele de vot, pe 18 aprilie.
Actuala conducere a FRF si-ar dori sa castige la masa verde, nu pe teren. Este singurul mod in care poate castiga alegerile, lucru care nu se va intampla. Competitia se va disputa pe teren si voi fi acolo.„, a declarat Ionut Lupescu, pentru Digi Sport.
Stirea initiala:
Lovitura de proportii: Ionut Lupescu ar putea pierde dreptul de a candida la presedintia FRF, ca urmare a unei decizii luate azi de justitia romana!
Conform Gazetei Sporturilor, este vorba despre o hotarare a Adunarii Generale FRF din 27 mai 2017 pe care MTS a ignorat-o. Azi, Curtea de Apel Bucuresti a admis solicitarea Federatiei de a obliga Ministerului Tineretului si Sportului sa valideze acele modificari, care intr-un final ar putea anula candidatura lui Lupescu la sefia FRF!
La Adunarea Generala de anul trecut, actuala conducere a Federatiei a schimbat un punct din regulament astfel: “Un candidat poate participa la alegeri doar daca a indeplinit un rol activ in cadrul fotbalului asociatie (ca jucator sau ca oficial in cadrul FRF/LPF/AJF/AMFB sau structuri sportive) pentru cel putin 2 ani in ultimii 5 ani anteriori datei la care este propus ca si candidat”.
Burleanu a confirmat inca de atunci: “UEFA nu intra in categoriile acoperite de acest articol”. Asadar, Lupescu n-ar avea dreptul de candida!
Decizia de azi a Curtii de Apel nu este definitiva. Daca MTS va face apel in termen de 15 zile, atunci cazul va continua sa se judece in justitie, iar Lupescu ar putea candida. Cea mai complicata ar fi varianta in care el ar castiga alegerile si ulterior modificarile facute de Burleanu vor fi validate definitiv si irevocabil in instanta, caz in care victoria lui Lupescu ar fi anulata!
Surse federale sustin ca “sansele ca modificarile de stat sa intre in legalitate sunt extrem de mici, spre zero, avand in vedere ca poate fi un recurs MTS la Inalta Curte. Si daca nu ar fi fost acest recurs, MTS ar fi dat aviz in 30 de zile si nu ar fi fost timp pentru a lua avizul si de la Tribunal”.
“Este o traducere din statutul FIFA. Am racordat statutul FRF la statutul FIFA. Articolul se prevedere ca in 2 din ultimii 5 ani sa fi indeplinit un rol in fotbalul asociatie. Sa fi fost arbitru, oficial sau fotbalist, observator in cardul FRF, LPF, AJF si AMFB. Da, daca Mircea Sandu ar fi adoptat aceasta regula, eu nu as fi putut candida si face aceste reforme. Dar tot m-as fi implicat in fotba” Razvan Burleanu dupa Adunarea Generala din mai 2017