post

“Incă nu am reziliat absolut nimic”

Cristian Tănase, președintele Concordiei Chiajna, a vorbit despre situația lui Vasile Miriuță, tehnicianul care are șanse mari să preia banca tehnică a lui Dinamo.

Miriuță este sub contract cu Chiajna, încă nu am reziliat absolut nimic pentru că nu am încă nicio soluție viabilă în acest moment pentru situația delicată a Concordiei.

Spun acest lucru din cauza faptului că poimâine jucăm cu Dinamo și lotul este format de Vasile Miriuță, având mână liberă și la veniri, și plecări. Și acum, după două luni, mă văd pus in situația asta. Dacă va fi pe banca lui Dinamo, noi vom avea un handicap foarte mare. Eu l-am înțeles ca om și ca tehnician, dar și el trebuie să înțeleagă situația. În cursul nopții voi căuta un antrenor care cunoaște jucătorii de la Dinamo la fel de bine cum îi cunoaște Miriuță pe cei ai Chiajnei.

Nu este moral față de Concordia Chiajna ce se întâmplă și era bine ca cei care au inițiat această acțiune să propună o soluție avantajoasă pentru toate părțile, nu doar pentru Dinamo și pentru antrenor. Se poate da naștere la diverse scenarii în situația asta, și așa o parte a lumii fotbalului românesc e bolnavă de scenarită”, a declarat oficialul Concordiei Chiajna

loading...

Leave a Reply