Țară !!! Nu știu dacă ne putem bucura de această victorie. Nu se încadrează la nici o expresie specifică limbajului de lemn ce am jucat cu Sepsi.
Ce am muncit pentru cele 3 puncte ? Ne-am dorit mai mult victoria ? Ne-am dorit pe dracu . El e cu norocul, nu cu munca. Nu vorbim de probleme de arbitraj . Nu vorbim nici de cine a jucat bine și cine nu. De cine a avut posesia nici atât. Copii de mingi cred că au avut-o, 50%. Vorbim de cine îmbracă tricoul lui Dinamo și dacă merită.
Spre finalul meciului am auzit crainicul stadionului anunțând o asistență de 1711 spectatori . Îmi pare bine că nu am fost printre ei. E și o cifră aproape de două ori mai pătrată decât mingea cu care s-a jucat. Nu e vorba de faptul că am jucat cu o nou promovată. E vorba că am jucat de la egal la egal cu o nou promovată. Acasă. Și am luat și ceva galbene , chiar și un roșu. Asta e prima dovadă ce confirmă calitatea jocului prestat de ai noștri.
GALERIE FOTO: DINAMO-Sepsi: 1-0 Victorie in ploaie
Și totuși , dacă pierdeam acum , apoi cu Craiova? Ce se întâmpla ? Pleca Guriță și venea alt couch ? Și brusc cei 11 băieți în să alb roșu vor fi încercat să-i demonstreze noului antrenor că sunt cei mai buni și iși merită locul printre titulari . Atunci unde e logica fotbalistului nostru? Întotdeauna ei au nevoie de șocuri la echipă.
Probabil multi sunt șocați de muncă. Contra a alerga în careul său mai mult decât elevii săi în careul advers. Problema e la jucători. Dar mai mult atitudinea sau dăruirea decât valoarea. Nu sunt flămânzi în mod sigur. Au dat de un loc călduț probabil , mult prea bun pentru ce merită .Și acum moțăie. Poate voi părea nebun dar nu prea îmi pasă că am câștigat.Prefer o înfrângere muncită decât o victorie chinuită! Cel puțin cu Sepsi. Pentru că e vorba de Dinamo București.