post

Danciulescu explica de ce a ales sa revina la Dinamo. Ce spune despre calificarea in play-off

Surpriza zilei a venit astazi la nivel administrativ, Ionel Danciulescu revine la Dinamo chiar de ziua lui, intr-un moment foarte greu al clubului. 

Mircea Rednic a insistat foarte mult pentru revenirea lui Danciulescu, care va ocupa din nou postul de director sportiv: “E functia care m-a caracterizat si eu cred ca ma reprezinta cel mai bine. Daca stau acum si fac un remember la tot ce s-a intamplat pot sa spun ca nu am plecat niciodata. Daca ar fi sa fim realisti. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu la Dinamo, alaturi de echipa. A fost atunci un moment in care asa am crezut ca trebuie sa fac. Cel mai important este ca m-am intors acasa. Ii multumesc lui nea Mircea, lui David, lui Negoita. Inseamna ca am facut lucruri bune la Dinamo. Nu traversam o perioada buna. Neagra!

Acum a fost momentul in care sa ma intorc. Asa a fost sa fie! E un moment greu, intotdeauna am fost alaturi de Dinamo, ca jucator si ca conducator. Eu am mare incredere ca se pot remedia lucrurile, dar e nevoie de timp, de rabdare, dar acum nu cred ca putem vorbi de play-off. Voi da si eu o bere, dar mai intai trebuie sa castigam meciul cu Hermannstadt. Sunt un pic suparat pe ei, pentru ca au conditii de pregatire, au unul dintre cei mai buni antrenori. Vad ca lumea e suparata, da in nea Mircea”, a declarat Ionel Danciulescu, la Telekom Sport.

Fostul atacant, ajuns la 42 de ani, considera ca Mircea Rednic nu are nicio vina pentru rezultatele slabe din ultima vreme si vine cu argumente.

“Nu. Eu spun ca nu, pentru ca e complicat sa… Nu e usor sa preiei o echipa din mers. A incercat, sigur, nea Mircea a venit cu entuziasm, a crezut ca poate sa redreseze situatia. Sunt jucatori buni, jucatori care au demonstrat ca pot face meciuri bune, au si jucat in acest inceput de sezon bine, dar trebuie sa vina cu ceva aplomb la echipa si sa reusim sa scoatem echipa din impas. La Dinamo nu poti sa ai liniste decat cand vei face performanta. Pe langa faptul ca trebuie sa ai si valoare, trebuie sa ai si un caracter puternic.

Eu sunt convins ca nu va pleca. A avut oferta nea Mircea si nu a plecat, asa ca eu nu-mi fac probleme de faptul ca ar pleca in iarna. Eu asa am convingerea, din cea am vorbit cu dansul, ca dansul nu va pleca”, a mai spus Danciulescu. Ionel Danciulescu refuza sa se gandeasca la retrogradare, dar vorbeste cu greu si despre accederea in play-off.

“De retrogradare sub nicio forma si nu m-am gandit niciodata ca Dinamo ar putea retrograda, cu toate ca acum cateva etape Dinamo a fost pe loc retrogradabil. Depinde foarte mult ce se va intampla in acest final de campionat. Daca nu acumulam puncte, va fi destul de greu”

In cel mai rau caz, daca nu reusim sa intram in acest play-off, e dureros, e regretabil, dar nu avem decat sa pregatim sezonul urmator. Saracii, cred ca… Nu stiu, cred ca ar trebui sa-i intrebati pe ei. Trebuie sa aiba rabdare, pentru ca este un moment delicat. Eu sunt convins ca nea Mircea va reusi sa remedieze situatia”, a incheiat “Danciu-gol”.

Ionel Danciulescu va fi incepand de luni, 10 decembrie, team manager al FC Dinamo Bucuresti, a anuntat conducerea clubului din Stefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial. Fostul atacant, antrenor si conducator al echipei din Stefan cel Mare implineste astazi 42 de ani, prilej pentru a-i transmite cele mai frumoase ganduri in alb si rosu din partea tuturor dinamovistilor. Nascut la Slatina, Ionel Danciulescu a debutat in fotbalul profesionist in 1993, la Electroputere Craiova. Pana in 2013, anul in care a decis sa-si incheie cariera de fotbalist, “Danciu-gol” a adunat 515 meciuri si 214 goluri in Liga 1, reusind sa castige de trei ori titlul cu Dinamo, in 2002, 2004 si 2007.

loading...

Leave a Reply