post

Comunicat CNI legat de stadionul Dinamo

București va organiza mai multe meciuri de la EURO 2020, iar patru stadioane ar trebui modernizate. 

Compania Națională de Investiții a trimis un comunicat prin care anunță că s-au finalizat expertizele pentru 3 dintre acestea, stadioanele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf.

Stadionul Dinamo ar trebui modernizat pentru EURO 2020, dar, pentru moment, situația acestuia e neclară.

Pe 20 martie, CS Dinamo și Nicolae Badea au avut o întâlnire, iar cele două părți au spus că au ajuns la un acord cu privire la stadion. Totuși, Compania Națională de Investiții a precizat că stadionuI “nu a fost predat către CNI pentru a putea fi demarate procedurile specifice pentru avizarea indicatorilor tehnico-economici”.

COMUNICAT INTEGRAL

CNI a finalizat expertizele tehnice, avizele, studiile de teren și studiile de prefezabilitate pentru stadioanele Arcul de Triumf, Giulești și Steaua, parte din angajamentele asumate de România pentru organizarea la București în 2020 a 4 partide din cadrul celei de-a 16-a ediție a Campionatului European de Fotbal.

În perioada următoare, studiile de prefezabilitate vor fi supuse avizarii în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Adminstrației Publice și Fondurilor Europene și vor fi depuse pentru obținerea avizului Ministerului Finanțelor Publice (conform 88/2013).

Ulterior obținerii acestor avize, vor fi contractate serviciile pentru întocmirea studiilor de fezabilitate. Valoarea finală a investițiilor pentru fiecare stadion precum și lucrările care urmează a fi realizate vor fi stabilite de studiile de fezabilitate, iar indicatorii tehnico-economici ai investițiilor vor fi aprobați prin Hotărâre de Guvern.

Până la această dată, cel de-al patrulea stadion, respectiv Stadionul Dinamo, nu a fost predat către CNI pentru a putea fi demarate procedurile specifice pentru avizarea indicatorilor tehnico-economici.

De asemenea, CNI, împreună cu MDRAPFE, a demarat procedurile în vederea actualizării Hotărârii de Guvern nr. 1.093/2013 astfel încât să fie actualizată componența Comitetului interministerial de coordonare pentru organizarea Turneului Final al EURO 2020 precum și constituirea Grupului Operativ de Lucru (G.O.L.), care va avea ca obiectiv asigurarea condițiilor necesare pentru pregătirea și desfășurarea efectivă la București a celor 4 meciuri din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020.

Pentru organizarea la București în anul 2020 a celor 3 partide din faza grupelor și a unui meci din optimile de finală din cadrul celei de-a 16-a ediție a Campionatului European de Fotbal, România și-a asumat, printre altele, realizarea a patru arene moderne și funcționale, care vor totaliza peste 70.000 locuri.Compania Națională de Investiții S.A. (CNI) a acceptat această provocare și încă din anul 2016 a pornit procedurile pentru promovarea și realizarea celor 4 arene sportive”

CAPACITATEA ARENELOR, DUPĂ RENOVARE

Ghencea: 30.000 de locuri
Ștefan cel Mare: 25.000 de locuri
Giulești: între 15.000-18.000 de locuri
Arcul de Triumf: între 8.000-12.000 de locuri

loading...

Leave a Reply