AcasăEditorialCampioanele României (1909- 2018)

Campioanele României (1909- 2018)

 Istoria se scrie de către cei tari prin intermediul celor mici, naivi și parșivi. Trecutul istoric al sportului rege trebuie cunoscut și feliat în dumicate mici, digestible, altfel vom purta cu noi o „repetabilă povară” cum sună titlul unei poezii de Adrian Păunescu.

Și într-adevăr, fotbalul românesc debutează poetic, sub spectrul, eu știu, al visului american, al unei libertăți, în plină glorie culturală și în special literară. Pe atunci România era guvernată dintr-un mic Paris, o capitala boemă, nu ca acum, dintr-un București parvenit, al neruşinii de ocară și al spălării păcatelor cu săpunul fățărnicie absolute.

Fotbalul românesc azi- un sport bine machiat, completat cu delicii de culise, vestiar și weekend, băgat cu capul până la fund în cristelniță și botezat profesionist, dar în realitate mult mai primitiv decât acum 108 ani când Olimpia București cucerea primul titlu din istorie, apoi pe cel de-al doilea , în sezonul 1910-11. Olimpia, club fondat în 1904, va fi desființat de comuniști în 1946.

A doua campioană a țării, sezonul 1911-12, s-a numit United Ploiești( Bufnițele), o echipă ce fusese înființată în 1906 și care a dispărut în 1916 în plin război. Sezoanele 1912-13 și 1913-14 ne aduce în prim plan o a treia campioană pe harta Diviziei A, Colentina București susținută de fabrica de bumbac cu același nume, echipă apărută în 1909 și dispărută în 1947 în plină furie roșie, ca multe altele de altfel.

In anul competițional 1914-15, Româno-Americana București a luat cununa cu Lauri, club susținut de exploatatorii străini ai petrolului românesc de pe Valea Prahovei. Această grupare înființată în 1906 va fi radiată 9 ani mai târziu. A cincea campioană( 1915-16) va fi Prahova Ploiești, club fondat 1915, desființat 2001. Între 1916 și 1919 campionatul a fost anulat de meciul letal din tranșee cu șurubarii nemți , Mărășești, Mărăști , Oituz.

Prima campioana a perioadei interbelice va fi fost Venus București( a șasea), acesta fiind al treilea cel mai prolific club din istoria Ligii 1 cu 8 titluri la activ: 1920,’ 21,’ 29,’ 32,’ 34,’ 37,’ 39,’ 40. Venus, club afiliat în 1915, desființat în 1948, refondat în 2014 și care actualmente joacă în Liga a 4-a București. Începând cu 1921-1922 , șase campionate consecutive vor fi adjudecate de Chinezul Timișoara,echipa a cărei denumire a fost „tradusă” din Kineszi Pal, căpitan în armata lui Matia Corvin, de altfel emblema clubului reprezentată de o mână care ține o piatră de moară, este a acestui erou și al legendei legate de isprăvile sale.

În 1927-28 Colțea Brașov a câștigat Divizia A, club care a activat între 1920 și 1931.. În sezonul 1930-31 campioana României s-a numit Juventus București, primul titlu din vitrina gazarilor Petrolului din Ploiești. Celelalte trei vor fi antamate în 1958,’ 59 și ’66. Titra Gazeta Sporturilor la 4 ianuarie 1925 ” Juventus- o fuziune senzațională… În ultimul moment aflăm că puternicele cluburi bucureștene de foot-ball , Asociație Triumf și Romcomit au fuzionat”. Un fapt interesant, titlul Petrolului din 66 a fost câștigat la golaveraj datorită faptului că pe atunci golurile marcate erau împărțite la cele primite.

Altă chestiune demnă de menționat e faptul că între 1955 și 1966 campionatul românesc s-a disputat după sistemul nordic, turul primăvara, returul toamna.. 1930-31 vine cu o nouă campioană, UD Reșița, club afiliat în 1926 și care a supraviețuit până astăzi când joacă în Liga a 3-a. În 1932-33 iese la rampă pentru prima dată Ripensia Timișoara, club înființat în anul Marii Uniri, reînființat în 2012 și care acum evoluează în Liga 2.

Acesta este de fapt și de Drept clubul fanion al Banatului , nu Poli, deoarece are în total patru campionate adaugandu-le aici si pe cele cucerite în 1935, ’36 ,’37. Unirea Tricolor se înscrie în divizia națională în 1926 și se va încununa Campioana României în sezonul 1940-41. De destinul său, sau poate Drama acestui club preluat de Ministerul de Interne in 1948 se leagă apariția clubului fanion al inimilor noastre, Dinamo București , desi Unirea Tricolor va mai exista până în 1958. Anii 1941-1946 au adus un nou gol in istoria campionatului românesc datorită celei de-a doua conflagrații mondiale.

Prima campioană postbelică (1946-47) și a sezonului următor a fost ITA Arad , „Bătrâna Doamnă” , repetand performanța in ’50, ’54, ’69 și cel din ’70 al saselea, din anul Mundialului mexican al lui Garincha și Pele. UTa lui Ionuț Popa joacă acum în Liga 2 . IC Oradea , club ce s-a înființat în 1910 cand Ardealul era parte a Austro-Ungariei , echipa reusind să castige si un titlu imperial a reușit apoi să repete performanța și în România sezonului ’49 . Clubul se desființa în 1963 fiind readus in activitate in 2017 , jucand acum în Liga 3 . 1951 e anul primului titlu al CCA Steaua , devansand in clasament Flamura Rosie Orașul lui Stalin.

ȘI ca o paranteza așa, dacă astăzi întrebi ultrașii sus numitei echipe cand a fost înființată , 9 din 10 nu stiu că în 1947, astfel putand sista orice discuție contradictorie cu 90 % din ei . Criptic ei au obținut 26 de titluri, faptic probabil doar 23, trei fiind al FCSB ului. 1955 primul titlu din istoria clubului Dinamo București. În total în vitrina clubului vor lua loc încă 17 trofee , pentru un tezaur alb roșu de 18: ’62 ,’63 , ’64, ’65, ’71, ’73, ’75, ’77, ’82, ’83, ’84, ’90, ’92, 2000, ’02, ’04, ’07. Doar Dinamo București !

1966 aduce și Rapid București în galeria Campionilor României, farmecul vieții cum îi va spune mai târziu George Copos.Fondat 1923 , de către muncitorii atelierelor Grivița, din rândul căruia a fost și primul lor președinte ” Teofil Copaci” și întra-devăr , pasiunea de tip muncitorească pură pentru alb vișiniu are și acuma acel aer interbelic fiind foarte puțin alimentată de performanță căci rapidiștii mai au doar două titluri în palmares:’99, ’03. 1971-72 va aduce în Trivale pentru Argeșul marelui Dobrin primul titlu la 18 ani de la înființarea clubului. Al doilea îl vor obține la finele sezonului ’78-’79. În 2013 suflarea fotbalistică piteșteană a suferit un șoc echipa desființându-se părăsită de umbrela pic a fraților Penescu. Echipa activează acum în ligile inferioare .

În 1973-74 titlul poposește în Bănie, la cei autointitulati cei mai mari dușmani ai noștri. Nu mai putem noi de puricii lor , care dacă ar străluci ca licuricii Craiova ar arăta ca Las Vegasul . Universitatea a mai luat trei titluri în ’80, ’81 și ’91. În vremurile noastre Pleiada de campioane s-a mai colorat , amintind de începuturi. Echipe câștigătoare de campionate dispărând peste noapte ca firmele fantomă. Unirea Urziceni, cu Bursucul isteric antrenor,  Fostă Auroră apărută prin ’54 și ajunsă nebuloasă supernovă, i-a suflat pervers un campionat în 2011 lui Dinamo ,a luat purcoiul cu milioanele UEFA si s-a stins odată cu martianul Bucsaru in 2013.

Otelul Galați , înființată în 1964 , Campioană 2012 , în Liga a treia în 2018 . Campionatul , banii de la UEFA si la gară . Sau combinat . Dorinele te iubim ,ai fost un geniu, dar banul la ban si paduchii la golan. Cfr 1907 Cluj , de la Paskani la Ionuț Varga , 4 titluri, 2008, ’10 , ’12 , și ’18 obținute cu un regiment de jucători straini si spun unii uneori cu avangarda comisiei de arbitraj . 2016 ,Astra Giurgiu(F1921) cu Marius Sumudică, au aratat că ambiția si priceperea inving banul și aroganța atotstivuitoare , castigand campionatul.

2017, Gheorghe Hagi , faci minuni cu munca sa și îi „fură” campionatul antrenorului patron și fin al său din marginimile Bucureștiului, Viitorul Constanța devenind Campioana Romaniei . Campionatul românesc a avut asadar 24 de campioane din 11 orașe, Bucurestiul fiind în top cu 59. Dintre laureatele acestei competiții au supraviețuit 16 , 4 joacă în Liga 1 , 4 în Liga 2 și 8 în Ligile 3 și chiar 4 . De la Olimpia(1910) la CFR (2018) sunt multe povești nespuse întâmplări cenzurate, uitate undeva sau pierdute pentru totdeauna , tot ceea ce a ramas e ce am vazut în iarbă acolo unde fotbalul cand a fost lăsat , și-a scris singur povești unice , spre satisfacția iubitorilor lui .

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare