post

ANALIZĂ : Unde are nevoie Dinamo de întăriri

 Echipa noastră a început deja pregătirile în Slovenia și așteptăm întăririle care să ducă Dinamo la un nivel superior, pentru a avea șanse reale în Europa League.  

 Se discută mult de posibile transferuri, însă care sunt punctele nevralgice din echipă? Vorbesc în special în perspectiva participării în Europa League. Desigur, mă aștept la finalul lunii august să avem parte de câteva transferuri importante, așa cum a ajuns Nemec la echipă, dar atunci se termină tururile preliminare și obiectivul ar fi participarea în Europa League. Nu putem aștepta.

 

Dinamo a deplasat în Slovenia un lot în care se regăsesc foarte mulți tineri și se poate observa faptul că nu suntem acoperiți pe toate posturile, avem nevoie de un plus de calitate. Pornesc de la ideea că din jucătorii tineri, care s-au deplasat în acest cantonament, nu putem vorbi de soluții pe termen scurt, mai degrabă pe termen lung.

 

În defensivă, Dinamo a pierdut un om de bază. Nu știu dacă Dielna se va întoarce sau nu la Dinamo, cred că mai degrabă ne putem gândi la faptul că fundașul francez nu va mai continua la echipa noastră. Cert este că avem nevoie de un fundaș, dar nu orice fel de fundaș, ne trebuie unul de nivelul lui Dielna. Cu un jucător experimentat, valoros, lângă Ionuț Nedelcearu, defensiva a arătat mult mai bine, de aceea Dinamo odată cu venirea lui Contra a avut cea mai bună apărare. Tot în defensivă, mai avem un post problematic, este vorba de postul de fundaș dreapta. Dacă în stânga avem teoretic trei soluții: Filip, Olteanu și Oliva (cel puțin momentan) , în dreapta lucrurile nu mai stau atât de grozav.

 

Îl avem pe Romera, care a fost printre cei mai buni jucători în partea a doua a sezonului și cam atât. S-a discutat de faptul că Alin Dudea va fi reprofilat pe postul de fundaș dreapta, ar fi a doua oară când jucătorul de 20 de ani venit de la CSU Craiova va fi trecut pe alt post decât cel de bază. Rămâne de văzut ce randament va da Alin, poate va fi o soluție, dar pentru moment pare un post nu foarte bine acoperit.

 

 

 La mijloc apăr problemele. Palic a plecat de la Dinamo, nu cred că mai există cale de întoarcere. Problema atât de mare nu este în centru, acolo unde îi avem pe Nistor, Azer, Mahlangu, chiar și Tircoveanu, care trebuie să facă pasul către confirmare. Ar mai fi și Șerban, dar nu știu dacă se mai poate face ceva în cazul lui. Dinamo are probleme pe benzi, acolo unde îi avem pe Bumba și Hanca. Au fost aduși o serie de tineri jucători, dar în perspectiva participării în EL, trebuie aduși doi jucători pentru acele posturi. Cine știe, poate unul să fie Gicu Grozav, rămas liber de contract în această vară.  Cu siguranță avem nevoie și de un mijlocaș de profilul lui Palic.Greu de adus, sunt în general destul de greu de găsit.  

 

 

În atac, avem trei jucători: Nemec, Rivaldinho și Bawab. Iordanianul se pare că mai primește o șansă din partea lui Contra, poate va depăși așteptările și va fi acel Bawab din perioada Gaz Metan, dar oricum mai ai nevoie de un vârf. Bokila se pare că s-a înțeles cu Dinamo pentru împrumut cu opțiune de cumpărare, atunci ar fi acoperit cu adevărat postul de atacant și am avea soluții de foarte bună calitate.

 

Dacă ar mai urma să plece cineva, nu știu, plec de la ideea că cel puțin pentru moment acești jucători vor rămâne la Dinamo. Probabil că alta va fi discuția dacă nu vom trece de turul trei preliminar sau de play-off, atunci cred că vor mai pleca câțiva jucători, dar noi trebuie să ne întărim pentru a avea cu adevărat șanse de a merge mai departe. Astfel, avem nevoie de transferuri de calitate și jucătorii să vină cât se poate de repede.

loading...

Leave a Reply