post

A inceput numaratoarea inversa

Ajuns aseara acasa de la stadion, mai descumpanit ca niciodata, am stat sa ma gandesc putin la situatia de la Dinamo, privind pur si simplu in gol.

Ma tot intrebam ce este de facut, ce ne poate salva in momentul de fata. Suntem intr-un punct de minim al existentei, din toate punctele de vedere, fotbalistic, ca sustinere, chiar si perspective. Asta este foarte grav, ne lipsesc parca toate elementele in acest moment. Care ar fi atunci salvarea noastra? Pentru mine, singura solutie ar fi ca la Dinamo sa vina un investitor nou. Iar acest lucru sa se intample pana la finalul sezonului. Nu al anului, pana la finalul sezonului. De aceea am si spus ca este o numaratoare inversa. Deoarece daca acel termen se prelungeste, asa se va prelungi si agonia noastra, iar caderea mi se pare necontrolata in acest moment, ma gandesc ca la anul nici nu am mai discuta de ideea de “accedere in play-off”, nu ca acum avem mari sanse, dar cred ca s-ar discuta de alte obiective. Pur si simplu am avut un moment in care am judecat totul realist. 

Salvarea noastra ar fi ca la Dinamo sa vina un investitor nou, asta e pur si simplu singura cale de scapare din mediocritate. Despre “socios”, numai de bine, pentru mine este un “non-subiect” acum, pentru ca e doar la stadiul de vorbe si ce am vazut aseara pe stadion mi s-a demonstrat ca este o lupta cu sanse mici de izbanda. Nu mai intru in detalii, ca nu are rost, oricum si daca ar fi vorba de asa ceva, este utopic sa crezi ca se vor strange suficienti de multi cotizanti intr-un timp rapid incat sa achite acei bani si sa mai tinem si clubul pe linia de plutire. Treziti-va la realitate. Noi nu putem sa mai strangem 3000 de oameni la stadion, avem 400 de abonati si noi vorbim de zeci de mii de membri. 

Miriuta vorbeste de reconstructie, sunt de acord cu el, numai ca ar fi din nou o pseudo-reconstructie, facuta nu pe baza unei strategii viabile, pentru ca nu exista oameni de fotbal cu experienta si rezultate in fruntea clubului, noi nu mai avem conducere in momentul asta. Am spus si saptamana trecuta ca avem o serie de fotbalisti ale caror angajamente expira vara viitoare, altii nu mai sunt cu gandul la Dinamo si in iarna probabil se va face o remaniere a lotului, un “New-Dinamo 2.0, play-out edition”. Dar despre ce reconstructie vorbim cand orice tanar cu ceva talent si reusite va fi vandut la prima strigare? Fara bani si investitii, asta este pur si simplu o solutie de supravietuire, dar in mediocritate. 

Asadar, imi pare rau sa o spun, eu in momentul de fata vad o singura solutie, un nou investitor la Dinamo. Imaginea pe care o oferim noi la stadion de echipa aproape parasita, cu 1500-2000 de suporteri, probabil si mai putini la urmatoarele partide, nu ajuta in acest context. Poate se va intelege intr-un final mesajul de a veni la stadion pentru Dinamo in aceste clipe, nu pentru X sau Y, dar sper sa nu fie prea tarziu. Noi doar in acest fel putem ajuta in eventuale negocieri, sa fim alaturi de Dinamo.

Toata aceasta suferinta ar merita, daca intr-adevar ceea ce spun eu s-ar realiza pana in luna mai a anului viitor, Dinamo sa aiba un cu totul si cu totul alt actionariat si sa discutam altfel de viitorul clubului. In formula actuala, cuvantul performanta nu este in vocabularul nostru. 

loading...

Leave a Reply